De obicei, ținta acuzațiilor de constituire de monopol sau oligopol o constituie corporațiile, marile companii. Pasămite autoritățile de supraveghere și control stau la pândă să vadă dacă nu cumva o firmă are prea mare succes și ajunge să aibă o poziție dominantă sau dacă nu cumva cade la pace cu cei cu care ar trebui să concureze pentru a-și împărți piața, în prejudiciul consumatorilor.

Bineînțeles, se scapă din vedere faptul că, de cele mai multe ori, monopolurile și oligopolurile de facto sunt create chiar de stat, prin reglementări favorabile jucătorilor dominanți și menite să submineze concurența, ca și prin subvenții și alte avantaje directe sau indirecte.

Și totuși, există o piață care scapă în mod constant ochiului vigilent al autorităților de concurență: piața muncii. Iar aici legea o fac sindicatele.

Evident că nu este nimic rău, ba dimpotrivă, în faptul că salariații se asociază pentru a-și gestiona cât mai bine interesele, inclusiv pentru a negocia contracte de muncă cu angajatorii. Numai că sindicatele nu sunt tocmai asta și, în plus, beneficiază de privilegii conferite prin lege.

În primul rând avem de a face cu obligativitatea angajatorilor de a reține și de a vira de la salariați la organizație cotizațiile sindicale. În al doilea rând, despre obligația din unele țări și unele industrii ca nici o persoană să nu poată fi angajată fără să se fi înscris întâi în sindicat și fără să se angajeze să nu accepte un salariu lunar mai mic de un plafon stabilit de sindicat. În acest fel, cu binecuvântarea legii și a statului, sindicatele reprezintă adevărate oligopoluri pe piața muncii, împiedicând practic șomerii și tinerii fără experiență să aibă acces la locuri de muncă. Iar pe șomeri nu-i reprezintă niciodată nici un sindicat.

Iar după aceea nu e deloc de mirare că șefii de sindicat ajung să se comporte exact ca boșii corporatiști pe care pretind că îi detestă și fac afaceri și avere cu banii membrilor de sindicat.

PS – Apropo de oligopolurile de pe piața muncii – care recunosc implicit acest fapt când se denumesc ele însele cartel-bloc-centrală – trebuie remarcat faptul că există un cartel legat de un monopol – metroul – ce nu aparține comunității pe care o deservește, Bucureștiul, ci ministerului de resort. Dar dacă se întâmplă acest lucru înseamnă că acesta este un obiectiv strategic și e ciudat că ceva ce e asimilat cu armata e marcat de tulburări sindicale. Dacă o face totuși ar trebui să i se impute pierderile produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *