Vă place Brahms? Treaba voastră. Nu despre el e vorba, ci despre Liszt.

În istoria culturii europene, puține povești ilustrează mai bine puterea celebrității decât relația dintre Franz Liszt și contesa Marie d’Agoult. Când îl întâlnește, ea nu e o adolescentă impresionabilă și nici o aristocrată anonimă. E cultivată, inteligentă, bine introdusă în cercurile intelectuale ale vremii și obișnuită cu cei mai străluciți oameni ai Europei. Și totuși, își părăsește soțul și își asumă scandalul public pentru a-l urma pe pianist.

Contesa Marie d’Agoult: femeia care abandonează totul

Astăzi e greu de înțeles amploarea unui asemenea gest. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, reputația unei femei din aristocrație e unul dintre cele mai importante active sociale. O ruptură de asemenea amploare înseamnă aproape o excludere voluntară din lumea respectabilă. Și totuși, Marie d’Agoult își asumă costul. Nu e singura femeie fascinată de Liszt, dar cazul ei e poate cel mai spectaculos: magnetismul pianistului depășește cu mult admirația artistică obișnuită.

Mai târziu, sub pseudonimul Daniel Stern, contesa devine una dintre cele mai respectate intelectuale franceze ale epocii. Faptul că o asemenea femeie intră în orbita lui Liszt spune ceva esențial despre fenomenul care începe să se contureze în jurul muzicianului.

Femeile care colecționează relicvele unui pianist

Relatările contemporanilor despre turneele lui Liszt sunt uneori atât de extravagante încât par inventate. Admiratoare care se luptă pentru o mănușă uitată după concert. Femei care păstrează fire de păr găsite pe hainele pianistului. Capete de trabuc transformate în suveniruri. Obiecte banale devenite relicve.

Pentru cineva obișnuit cu rețelele sociale și fandomurile moderne, fenomenul pare familiar. Diferența e că toate acestea se întâmplă într-o epocă fără radio, discuri, cinematograf sau televiziune. Faima lui Liszt se răspândește prin presă, corespondență și impresiile lăsate de aparițiile sale publice.

În multe orașe europene, venirea lui devine un eveniment social major. Saloanele aristocratice discută concertele sale săptămâni la rând. Criticii îi analizează aparițiile. Fanele-i urmăresc itinerariul prin Europa. În jurul lui începe să se formeze ceva ce astăzi am numi o cultură a celebrității.

Prințesa Cristina Belgiojoso și aristocrația care îl adoptă pe Liszt

Puțini artiști ai secolului al XIX-lea circulă cu atâta ușurință între lumea artei și cea a aristocrației precum Liszt. Figuri precum Cristina Trivulzio di Belgiojoso, una dintre cele mai influente și fascinante femei ale epocii, îl primesc în cercurile intelectuale și mondene ale Europei.

Belgiojoso nu e doar o aristocrată bogată. E jurnalistă, participantă la mișcarea pentru unificarea Italiei și o figură culturală importantă în sine. Faptul că Liszt e prezent în lumea unor asemenea personalități arată că succesul lui depășește spectacolul muzical. Devine o prezență centrală în cultura europeană.

În jurul său gravitează scriitoare, prințese, contese, artiste și intelectuale. Pentru multe dintre ele, nu e doar un pianist extraordinar. E întruchiparea idealului romantic al geniului creator. În epoca lui Byron și a marilor pasiuni romantice, Liszt devine o figură aproape mitologică.

Carolyne von Sayn-Wittgenstein: iubirea maturității

Dacă Marie d’Agoult reprezintă pasiunea care sfidează convențiile, Carolyne von Sayn-Wittgenstein e devotamentul de lungă durată. Relația dintre cei doi se întinde pe decenii și ocupă o parte importantă din viața lui Liszt.

Carolyne e bogată, influentă și foarte educată. Interesele ei merg de la religie și filosofie până la politică și literatură. În ciuda diferențelor de mediu și a dificultăților juridice și religioase care le complică relația, ea rămâne una dintre cele mai importante persoane din viața compozitorului.

Lisztomania nu înseamnă, așadar, doar entuziasm pasager și reacții isterice. În jurul lui Liszt se formează și relații intelectuale profunde cu unele dintre cele mai remarcabile femei ale secolului. Combinația dintre admirația maselor și respectul elitelor e rară chiar și pentru epoca romantică.

Fiica lui Liszt și geniul imposibil numit Wagner

Povestea devine și mai interesantă în generația următoare. Una dintre fiicele lui Liszt și ale Mariei d’Agoult, Cosima Liszt, se căsătorește inițial cu dirijorul Hans von Bülow, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai timpului, pentru ca apoi să ajungă lângă un alt titan al muzicii europene: Richard Wagner.

Wagner e un geniu recunoscut, dar și o personalitate dificilă. Trăiește adesea peste posibilitățile sale financiare, acumulează datorii și provoacă constant controverse. Cu toate acestea, Cosima se îndrăgostește de el și își reorganizează viața în jurul compozitorului.

Există ceva aproape simbolic în această succesiune. Mama părăsește convențiile sociale pentru Liszt, fiica îl urmează pe Wagner. Două femei educate și influente gravitează în jurul a doi dintre cei mai carismatici muzicieni ai secolului al XIX-lea. Povestea spune la fel de mult despre forța personalității acestor artiști cât spune despre societatea în care au trăit.

Heinrich Heine și inventarea Lisztomaniei

Termenul „Lisztomania” nu e o invenție modernă. El apare chiar în timpul vieții pianistului, folosit de scriitorul german Heinrich Heine pentru a numi reacțiile neobișnuite pe care le observă în publicul european.

Heine nu vorbește despre simplă apreciere muzicală. Încearcă să descrie ceea ce pare aproape o stare colectivă de exaltare: femei emoționate până la lacrimi, public în delir, orașe întregi care discută săptămâni despre un concert. Un muzician provoacă reacții pe care Europa nu le mai văzuse până atunci la o asemenea scară.

Privit retrospectiv, fenomenul pare unul dintre primele mari episoade ale culturii moderne a celebrității.

Elvis Presley și ecoul de peste un secol

Când Elvis Presley apare în anii 1950, contextul e complet diferit. Există radiouri, discuri, televiziune și o industrie a divertismentului infinit mai dezvoltată. Și totuși, imaginile sunt surprinzător de asemănătoare.

Tinere care țipă la apariția idolului. Public care izbucnește în lacrimi. Presă scandalizată. Părinți convinși că asistă la un fenomen periculos. Comentatori care anunță declinul culturii și al bunelor moravuri.

Diferențele dintre cei doi sunt evidente. Liszt aparține lumii romantice europene, Elvis Americii postbelice. Unul e pianist, celălalt star rock. Dar reacțiile sunt aproape identice.

În ambele cazuri, publicul răspunde nu doar la muzică, ci la combinația dintre talent, frumusețe, mister, carismă și prezență scenică.

Cum se întâlnesc peste veacuri

Între recitalurile lui Liszt de la Viena și concertele lui Elvis Presley din Las Vegas se întinde mai bine de un secol. Și totuși, privite de la distanță, cele două fenomene seamănă izbitor.

Oamenii cred adesea că trăiesc experiențe complet noi. În realitate, societatea schimbă decorul, dar emoțiile fundamentale rămân surprinzător de constante. Europa romantică își idolatrizează pianistul. America secolului XX, cântărețul. În ambele epoci, publicul simte că asistă la apariția unei figuri excepționale.

Poate că acesta e adevăratul sens al Lisztomaniei. Nu doar povestea unui pianist genial și a femeilor care îl admiră, ci momentul în care lumea modernă descoperă fenomenul superstarului. Presleyomania e deja un fenomen planetar. Dar schița fusese desenată cu mai bine de o sută de ani înainte, de un pianist maghiar care face aristocrația Europei să suspine și lumea să caute un nume pentru ceea ce vede.