Există în istoria boxului câteva meciuri despre care nu se discută niciodată doar rezultatul, ci se dezbat decizia, arbitrul și secundele care au schimbat totul. Pentru susținătorii lui Mike Tyson, meciul cu Buster Douglas din februarie 1990 aparține acestei categorii.

Versiunea oficială spune că Douglas a produs cea mai mare surpriză din istoria categoriei grele. Dar pentru mulți dintre cei care au urmărit lupta, întrebarea n-a dispărut nici după decenii: a fost Douglas salvat de o numărătoare controversată?

La urma urmei, în ring nu se afla un campion obișnuit. Tyson era fenomenul sportiv al epocii sale, un boxer care transformase categoria grea într-un spectacol al inevitabilului. Pentru mulți adversari, provocarea nu era să-l învingă, ci să reziste cât mai mult în fața unei forțe care părea de neoprit.

Secundele care au schimbat istoria

În repriza a opta, Tyson a lansat uppercut-ul care părea să pună capăt meciului. Douglas s-a prăbușit. Lumea a revenit la ordinea firească. Monstrul era din nou stăpân în ring, dar aici începe disputa.

Reluările au fost analizate la infinit. Numeroși observatori au susținut că Tyson a mers suficient de repede în colțul neutru și că arbitrul Octavio Meyran a început numărătoarea prea târziu, când el rostea „doi”, timpul real petrecut de Douglas la podea era „patru” sau chiar „cinci”, iar challenger-ul la centurile reunite ale categoriei grea s-a ridicat la “nouă”, care era de fapt “14!”.

După reluarea luptei, gongul a sunat imediat, iar Douglas nu a trebuit să reziste unui atac prelungit, a beneficiat de finalul reprizei și apoi de pauza de un minut. Ceea ce a făcut ca Tyson să fie privat de victorie!

Când numărătoarea devine parte din legendă

Nu ar fi fost prima dată când o luptă la categoria grea e marcată de o asemenea dezbatere.

În 1927, Jack Dempsey l-a pus la podea pe Gene Tunney în celebrul „Long Count Fight”. Din cauza regulii colțului neutru, numărătoarea a început cu întârziere, iar Tunney a supraviețuit. Istoria îl reține pe Tunney câștigător și retras campion en titre, însă expresia „long count” a rămas pentru totdeauna asociată acelui meci.

Mai aproape de epoca modernă, Larry Holmes a fost la rândul său acuzat că a beneficiat de o numărătoare generoasă în meciul cu Renaldo Snipes. Holmes a revenit, a câștigat și prima înfrângere prin KO a fost “mutată” 7 ani mai târziu în meciul cu Tyson. Astfel de episoade arată că problema nu e unică. Boxul a cunoscut în repetate rânduri situații în care granița dintre o numărătoare corectă și una întârziată a devenit subiect de controversă.

Tyson fără oamenii care l-au construit

Pentru admiratorii lui Tyson, problema meciului cu Douglas e și mai sensibilă deoarece vine într-un moment în care campionul nu mai era omul construit de Cus D’Amato. Acesta nu l-a învățat doar să lovească. A construit campioni și caractere. Cu decenii înainte îl formase pe Floyd Patterson, devenit cel mai tânăr campion mondial la categoria grea al epocii sale. Totuși, ascensiunea lui Patterson a fost favorizată și de contextul creat după retragerea lui Rocky Marciano, campionul care părăsise ringul neînvins, după 49 de victorii, din care 43 prin KO. În Tyson, D’Amato a văzut însă proiectul suprem. Și ironia istoriei e că elevul său avea să depășească performanța lui Patterson, cucerind titlul mondial la doar 20 de ani. Pentru D’Amato, care murise cu puțin timp înainte să-și vadă visul împlinit, Tyson – adoptat ca propriu fiu – a reprezentat încununarea unei vieți dedicate boxului. Ascensiunea sa fulgerătoare a însemnat și o revanșă pentru un antrenor genial care nu primise întotdeauna recunoașterea meritată. Prin dominația tânărului Mike, lumea boxului a fost obligată să-și amintească atât de omul care îl formase pe Patterson, cât și de mentorul care a creat cel mai tânăr campion mondial la categoria grea din istorie.

Alături de Cus s-a aflat Jimmy Jacobs, omul care a contribuit decisiv la administrarea carierei tânărului Tyson. Mulți apropiați ai boxerului au considerat că moartea lui Jacobs și, înaintea sa, a lui D’Amato au lăsat un gol pe care nimeni nu l-a mai putut umple.

În schimb, tot mai mult spațiu a ocupat Don King, unul dintre cei mai puternici promotori din istoria boxului, despre care Tyson avea să afirme ulterior că se simțea manipulat și exploatat de acesta.

Trump și transformarea lui Tyson într-un fenomen

Dar pentru a înțelege cu adevărat dimensiunea fenomenului Tyson trebuie amintit și Donald Trump.

În anii ’80, Trump a înțeles înaintea multora că Tyson depășise statutul de campion și devenise un simbol cultural american. Marile gale organizate la Atlantic City au legat pentru o perioadă imaginea celor doi. Trump nu l-a privit niciodată pe Tyson ca pe un simplu sportiv, ci ca pe o supervedetă capabilă să umple săli, să atragă audiențe uriașe și să genereze un interes care depășea cu mult lumea boxului.

Poate cea mai relevantă apreciere a lui Trump a fost aceea că Tyson era „cel mai electrizant sportiv din lume”, o figură care producea un nivel de atenție și entuziasm pe care puțini campioni l-au mai atins. În multe privințe, Tyson era pentru box ceea ce marile staruri de cinema erau pentru Hollywood.

Legătura dintre ei avea să depășească lumea boxului. În 2015, Tyson și-a anunțat susținerea pentru candidatura prezidențială a lui Donald Trump, un gest care a arătat că relația construită în perioada marilor gale de la Atlantic City a continuat și după încheierea carierelor care îi făcuseră celebri.

Într-un anumit sens, Tyson era simbolul perfect al Americii anilor ’80: tânăr, agresiv, spectaculos, invincibil. Pentru Trump, Tyson reprezenta exact tipul care putea atrage lumea către Atlantic City. Pentru public, era omul care părea imposibil de doborât.

În noaptea de la Tokyo nu a căzut doar un campion

De aceea înfrângerea din Tokyo a avut un impact atât de mare. Nu căzuse doar un campion, ci o întreagă mitologie.

Ani mai târziu, Tyson avea să afirme că Douglas fusese extrem de norocos. Și e greu să nu înțelegi de ce. Dacă arbitrul începea numărătoarea cu două-trei secunde mai devreme istoria boxului ar fi arătat astăzi complet diferit.

Însă pentru cei care continuă să-i dea dreptate lui Tyson, povestea rămâne simplă: în repriza a opta, Mike a obținut knockdown-ul decisiv, iar arbitrul nu a reacționat cu promptitudinea necesară.

Secundele care nu au mai dispărut din memoria boxului

Faptul că aceeași dezbatere continuă după mai bine de trei decenii spune totul. Dacă secvența ar fi fost clară, nimeni nu ar mai discuta despre ea. Dar oamenii încă revăd imaginile, încă numără secundele și se întreabă dacă cea mai mare surpriză din istoria categoriei grele a fost într-adevăr o victorie impecabilă sau momentul în care destinul i-a întins lui Buster Douglas o mână de ajutor exact atunci când avea cea mai mare nevoie de ea.

În versiunea susținătorilor lui Tyson, Buster nu l-a învins în acea noapte doar pe Mike. A fost ajutat de una dintre cele mai controversate numărători din istoria boxului.