Biserica este o instituție politică, deoarece poate să practice crezul credincioșilor, ca exponentă a lor. Cu precizarea că entitatea citată are o serie de aderenți, la fel ca cei care au câștigat scrutinul în colegiilor electrorale, pe care i-a obținut, însă, fără vot .

Iată de ce Biserica n-ar trebui să încerce să impună lucruri credincioșilor și să-i anatemizeze (afurisească) dacă devin incomozi prin declarațiile lor. O instituție populară adună doleanțele susținătorilor şi acționează  în spiritul lor. Nu încearcă să le sugereze care ar trebui să fie cererile, să profite de faptul că mulți dintre ei au o slabă educație și să le îndeplinească dorințe ce nu pot fi susținute din punct de vedere etic și moral.

Cu alte cuvinte, decidenții Bisericii nu trebuie să procedeze la modul că există un larg bazin de credincioși, care, prin cererile lor, încearcă să obțină avantaje nesusținute educațional, și  să se “adapteze” la situație, ci să-i aducă pe calea cea dreaptă.

Ca să conchid, Biserica poate să exercite influență politică, dar cât timp funcționează într-o secvență democratică. Atunci când satiface cerinţele credincioșilor în strictă corelație cu etica și morala, cu principiile ce stau la baza societății, și nu când inhibă elementul educațional și preia, în paralel, cereri neprincipiale, fiindcă, în acest mod, devine o suprastructură ce-și pierde credibilitatea.

Instituția despre care discutăm este una dezirabilă și cu mulți oameni devotați. Există însă o problemă reală legată de cei ce încearcă să  transforme Biserica în element de lobby servindu-se de credulitatea unor credincioși.

De aceea merită să o mai spun o dată. Biserica trebuie să se comporte democratic. Deși nu i-a dobândit prin vot, are o serie de aderenți pe care riscă să-i piardă dacă are o altfel de atitudine.

O formă a acestui text a apărut și pe Profit.ro.