Guvernul suedez are o nemulţumire mai puţin obişnuită, aceea că încasează prea multe taxe, în condiţiile în care companiile şi populaţia plătesc mai mult decât ar trebui datorită dobânzilor pe care le primesc în conturile fiscale, mai atractive decât cele bancare, care sunt negative, relatează Financial Times, citat de News.ro.

Majoritatea guvernelor ar fi mulţumite cu un surplus bugetar de peste două ori nivelul estimat comentează publicaţia britanică, dar executivul de la Stockholm se plânge că acest împrumut involuntar din partea populaţiei îl va costa circa 800 de milioane de coroane în 2016 şi 2017, mai mult decât dacă s-ar fi împrumutat pe piaţa financiară. O evoluţie similară are loc şi în Elveţia, care a trecut la dobânzi negative în 2015.

Şi guvernul a eliminat acum dobânzile pentru aceste depozite, dar biroul pentru datoria naţională se aşteaptă că şi o dobândă zero va rămâne atractivă pentru companii. Un număr de clienţi corporativi au indicat că intenţionează să continue plăţile excedentare în conturile fiscale, chiar şi după modificarea dobânzii.

Dobânda interbancară, pe care biroul datoriilor o foloseşte ca referinţă pentru dobânzile plătite de companii, este negativă din martie 2015. Iar problema va continua probabil, întrucât banca centrală a anunţat că e mai probabil să reducă mai mult dobânzile în teritoriu negativ decât să le mărească, pe termen scurt.

Aşadar, în Suedia, cine achita taxe mai mari decât cele cuvenite, statul îi bonifica dobândă pentru banii în plus transferaţi, fiindcă,  în definitiv, guvernul primea credit. Şi cum dobânzile la depozite sunt negative, nordici nu s-au sfiit să vireze mai mulţi bani bugetului faţă de cât ar trebui.

O asemenea atitudine indică faptul că încrederea în stat este mare. Pe când, la nivelul dobânzilor bancare, şi a relaxării de masă monetară, se poate vorbi de neîncredere, oamenii au senzaţia de mână străină în buzunar.

Dar statul scandinav ţine să nu risipească încrederea care îi e acordată şi afirmă cu responsabilitate că e preocupat de a menține un anumit nivel al cheltuielilor nu de a păpa nişte bani dacă tot a pus mâna pe ei.

Interesant este însă de văzut cum ar fi reacționat un stat mediteraneean, precum Grecia, la o astfel de „provocare”, după ce ani în şir a raportat un deficit bugetar sub cel real ca să poată  cheltui mai mult? Sau cum ar proceda România, ce se plânge mereu că îşi încasează prost veniturile fiscale, dacă s-ar trezi ca i-ar da cineva bani în plus?

Nu şi-ar pune nicidecum problema că banii publici trebuie cheltuiți numai pe baza unor programe multianuale anuale, care să depăşească ciclul electoral, sau să existe o relație transparentă între încasarea unui venit şi cheltuiala aferentă, ci ar aştepta să vină sfârşitul anului, şi, în ultima lună, să sară deficitul bugetar de la un procent la 3% din PIB.

Cu alte cuvinte, nu ar bugeta ca statul suedez pe criterii de piaţă sau precum administratorii de fonduri mutuale ce investesc pe bursă, şi le dau înapoi acționarilor banii pe care nu-i pot plasa eficient, ci ar „inventa” repede un proiect pe termen lung, ca să strice lichiditatea menajelor.

Dar, de aceea, nici românii şi nici grecii nu au încredere în statele lor şi în clasa politică. Ia uitaţi-vă la orice indicator care se termină cu ”confidence” şi veţi vedea că ceea ce spun e adevărat.

În lipsa unei gândiri strategice, cu nişte bugete care sunt făcute potrivit zicerilor “Acum ori niciodată!” sau “După mine potopul!” nu se poate ajunge nicăieri.

Articol apărut iniţial în Profit.ro