Dobânzile sunt de cinci ori mai mici decât în 2009. Ce sens mai are să fie impozitate? Fiscul mai mult se complică taxând dobânzile. Îi chinuiește degeaba pe contabili și pe propriii funcționari.
Pentru 2009 putea fi invocat faptul că dobânzile se plasau la valori ridicate şi că Guvernul, pentru a le tempera creşterea, a decis să le impoziteze. În prezent însă, în paralel cu micşorarea TVA la nivelul dinainte de criză trebuia să se renunţe şi la impozitul pe dobânzi
Sigur că nu-i singura aberaţie care mai există, pentru că e impozitată, în continuare, şi creşterea de preţ a activelor pe bursă. O măsură care are rolul de a drena lichiditatea de pe o piaţă care oricum nu e prea lichidă!
Dacă vrei să stimulezi dezvoltarea pieţelor financiare, nu te apuci să le taxezi. Și dacă statul taxează aprecierea acţiunilor, de ce nu face un fond la buget din respectivele taxe, din care să dea bani când preţul lor se reduce?
În fine, reamintesc că România a avut mereu o rată a economisirii scăzută şi a fost constrânsă să importe resurse de la străini ca să poată acorda credite. În aceste condiţii este logic să stimuleze piaţa de capital, nu s-o reprime. Dacă însă statul român taxează capitalul e ca şi cum şi-ar dori să nu se formeze şi să nu se acorde credite. O astfel de fiscalitate interzice, practic, acumularea de capital şi intrarea lui în economie.
Se va spune că în multe locuri din Europa există acest fel de taxe şi de ce ar trebui să fim scutiţi noi, care suntem membri UE? Pentru că neamţul dă 300 de euro lunar pe mâncare, la fel ca românul, şi restul de venit îi oferă suficient spaţiu ca să poată economisi. Altfel spus, taxarea nu-l deranjează prea mult. Pe când românii, care cheltuiesc tot 300 de euro lunar pe alimente sunt constrânşi să cumpere din economia subterană ca să poată trăi. După care, puţinul pe care ei încearcă să-l pună deoparte mai este şi taxat, ca să-şi ia definitiv gândul de la economisire.
E limpede că România a rămas un stat cu reflexe socialiste. În primul rând, în loc să-şi stimuleze cetăţenii să deţină proprietăţi, într-o ţară subconstruită, i-a descurajazat, taxându-i, fără măcar să le acorde deductibilităţi, precum fac alte ţări europene. După care, ca să demonstreze că nu i se potriveşte calificativul de economie de piaţă, nu se sfieşte să încalce un contract impozitând pensiile.
În cazul celor mai mulţi salariaţi, deveniţi ulterior pensionari, nu exista regula de a li se taxa această formă de economisire când o vor utiliza. Regulile jocului s-au schimbat, din nou, în timpul jocului… Și bineînţeles că dacă se taxează economisirile forţate – pensiile – trebuie să se impoziteze şi economiile obişnuite, pentru că şi ele provin dintr-un venit deja taxat.
Cu riscul de a se micșora potențialul investițional autohton, că apoi să se întrebe specialiștii pe la seminarii de ce nu avem companii care acționează regional.