Subliniam recent că, deși avem o politică externă credibilă, cea internă nu e deloc așa. Clasa politică organizată pe caste include pe lista de vot – indiferent de partid – persoane ce nu coincid cu dorințele electoratului, românii își manifestă neîncrederea și absentează de la alegeri, însă asta nu-i oprește pe reprezentanții grupului închis să-i conducă. Din 18 milioane de persoane pe liste au fost alegeri la care au participat doar 6 milioane și partidul de guvernământ a obținut votul a două.
În fine, numărul celor prezenți la scrutin seamănă frapant cu cel al pensionarilor, dar mai important mi se pare că ocuparea pozițiilor manageriale se face discreționar, sub formă de sinecuri. Tot ceea ce contează e înregimentarea politică a “specialiștilor”. De aceea vorbim în van de concurență, drepturi de proprietate, economie de piață și clasă de mijloc. Cât există sinecuri, și nu se face reformă, alegerile-s numai o formă de a manipula o parte a populației, cea care merge la vot, în general cea mai îndepărtată de productivitate, în detrimentul majorității, ce refuză să participe la alegeri și să-i dea legitimitate clasei politice.
Ocazie cu care trebuie spus răspicat că nu sunt foarte multe țări unde clasa politică să-și fi erodat atât de mult credibilitatea, ca la noi. Din graficul prezentat rezultă că doar în Franța partidul nehotărâților mai este majoritar.
Cehii au pierdut 40% din 100% prezență la vot și noi suntem la cota 40% de la 80%, ceea ce ne duce la concluzia că fără a pleca de la aceleași premise – ei o duceau, clar, mai bine! – există o problemă similară în privința evoluției societății.
Așadar, în România, se manifestă nu numai cea mai scăzută încredere în clasa politică, ci s-a consemnat și una dintre cele mai abrupte căderi. La italieni, de pildă, declinul a fost mai redus și prezența la alegeri se menține la cote înalte, deoarece lupta împotriva corupției – mani pulite – și a comunismului de tip terorist – brigăzile roșii – a dus țara la stabilitate și la o maturitate a clasei politice, care a realizat că se poate păstra interesul pentru vot doar redistribuind foarte mult. Chiar făcând deficite și datorii mari, precum în Grecia, stat, ce, din păcate, nu apare pe grafic. Spre deosebire de Franța, unde încrederea s-a redus dramatic pentru o țară care a conservat elementul social.
Da, numai că, în comparație cu italienii, și ei obișnuiți să cultive socialismul, politicienii din Franța nu au făcut față din punct de vedere social la criză și asta din cauza inabilității de a administra secvența economică.
Sigur că se poate constata o depreciere a prezenței la vot în toate țările pe timp de criză, dar merită remarcate state ca Slovenia, Letonia sau Slovacia, ce au reușit să stopeze neîncrederea, pentru că gestionarea economiei a primat în fața elementului politic, ceea ce vădește o responsabilitate față de țară, în raport cu ceea ce s-a întâmpla în România sau în Franța.
Și reiterez, în Italia, erodarea a fost minoră, fiindcă politicul lor trecuse anterior printr-un episod dur de eradicare a corupției și reformată fiind, clasa politică a devenit mult mai atentă la necesitățile și dorințele populației. Nu în ultimul rând, în Peninsulă avusese loc o depolitizare a administrației, care a permis justiției o luptă reală cu corupția și o reformare a sistemului judiciar și politic fără influențe exogene.
Iar cehii, subliniez, îți manifestă nemulțumirea față de politic nu pentru că au ajuns foarte jos, precum românii, ci pentru că ar fi putut sta mult mai bine dacă ar fi avut o altă clasă politică.