Găsiți în citatele de mai jos toate poncifele consacrate ale socialismului:

– Lupta de clasă;

– Piețele de capital ca manifestări ale dominației speculatorilor asupra valorii-muncă;

– Banul ca instrument al Răului;

– Idealul autarhiei economice;

– Disprețul față de economie ca atare;

– Sindicatele și breslele ca instrumente de exercitare a puterii de stat;

– Centralizarea etatistă;

– Primatul politicului asupra economicului;

– Disprețul față de economisire.

Numele autorului s-ar putea să vă surprindă. Nu trișați.

“Anturajul din tinereţea mea era format din mic-burghezi, adică o lume care avea foarte puţine legături cu cea a adevăraţilor muncitori. Fiindcă, oricât de ciudat ar părea la prima vedere, prăpastia care desparte această clasă puţin favorizată din punct de vedere economic de cea a lucrătorilor manuali este adesea mult mai adâncă decât se crede. Există aproape o duşmănie, motivată de faptul că oamenii care s-au ridicat de curând deasupra nivelului lucrătorilor manuali se tem de recăderea în vechiul mediu, pe care îl dispreţuiesc puţin, sau cel puţin de faptul că ar putea să pară ca făcând încă parte din el. Adăugaţi la aceasta tot ce este respingător în amintirea grosolăniei relaţiilor cu aceste clase inferioare şi a totalei lor lipse de cultură: pentru nişte oameni de condiţie fie şi modestă, care au depăşit odată acest nivel social, o scurtă recădere în sânul lui reprezintă o obligaţie insuportabilă”.

“În aceste condiţii, datoria statului faţă de capital trebuia să fie relativ simplă şi limpede: el trebuia doar sa vegheze ca acesta din urmă să rămână în slujba statului şi nu cumva să-şi închipuie că este stăpân pe naţiune. Această distincţie se putea aşadar menţine între următoarele două limite: pe de o parte, crearea unei economii naţionale viabile şi independente; pe de alta, asigurarea drepturilor sociale ale muncitorului. Mai înainte nu puteam recunoaşte cu limpezimea dorită diferenţa dintre capitalul propriu zis, rezultat final al muncii productive, şi capitalul a cărui tentă şi natură se întemeiază exclusiv pe speculaţii. De-acum înainte puteam s-o fac”.

“În aceeaşi măsură în care economia a urcat la rangul de stăpână şi diriguitoare a statului, banul a devenit zeul pe care fiecare trebuia să-l slujească şi în faţa căruia totul trebuia să se închine”.

“Dacă nu ne recâştigăm libertatea în afară, orice reformă internă, chiar în cel mai bun caz, n-ar reprezenta decât o creştere a capacităţii noastre de a fi pentru celelalte naţiuni un fel de colonie. Beneficiile ridicării noastre economice – sau a ceea ce este numit astfel – se vor duce la domnii noştri controlori internaţionali şi orice îmbunătăţire de ordin social realizată la noi va spori produsul muncii noastre în avantajul lor”.

“Sindicatele sunt înainte de toate necesare ca pietre unghiulare ale viitorului parlament economic al camerelor de comerţ. Ceea ce împinge astăzi la luptă milioane de oameni trebuie să-şi găsească într-o zi soluţionarea în camerele profesionale şi în parlamentul economic central. Cu ele, patronii şi muncitorii nu trebuie să lupte unii împotriva altora în lupta dintre salarii şi tarife – care este foarte păgubitoare pentru existenţa economică a amândurora – ci trebuie să rezolve această problemă în comun pentru binele comunităţii populare şi a statului, idee care trebuie să strălucească cu litere scânteietoare deasupra tuturor lucrurilor”.

“De îndată ce oamenii au căpătat convingerea că, economisind, vor putea dobândi o căsuţă, ei nu se vor mai consacra decât acestui scop şi nu le va mai rămâne deloc timp pentru lupta politică împotriva acelora care, într-un fel sau altul, se gândesc să le ia înapoi într-o zi ˂bănişorii˃ economisiţi. În loc să lupte pentru convingerile şi ideile lor în bătălia politică, se vor cufunda complet în ideea lor de ˂colonizare internă˃ şi, de cele mai multe ori, vor fi în două luntrii”.

(Adolf Hitler – Mein Kampf, 1925-1926)

O variantă a acestui articol a apărut și pe profit.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *