Se observă asta din mesajul transmis pionierilor și șoimilor patriei pe 2 iunie 1983 în Scânteia: „Dorim ca toți copiii patriei noastre, copiii Europei și ai întregii lumi să trăiască într-o lume a păcii, a frăției, a prieteniei. Toți cei care iubesc viața, iubesc copiii, iubesc lumea, să se angajeze ferm pentru pace, pentru colaborare, pentru o lume a bunăstării, a fericirii”.

Spun că Ceaușescu ar fi fost încântat de UE nu pentru că și Franța are pionierii săi (”Les Pionniers de France”), care se angajează să-și iubească patria, să învețe bine, să fie harnici și disciplinați și să cinstească cravata cu tricolor, ci fiindcă e imposibil ca citind 3-4 sloganuri europene să nu-mi amintesc de vreunul din vremea lui. Ceea ce pentru mine constituie un complex de superioritate față de irlandezul sau olandezul neinstruit care abia acum învață ce-i socialismul.

Dar mai bine am identifica ce i-ar mai fi plăcut lui Ceaușescu în UE, în afara faptului că pe 8 mai – cu o zi înainte de Ziua Europei – se aniversa inființarea Partidului Comunist Român și ar fi ținut-o dintr-o sărbătoare în alta. Probabil i-ar fi dat satisfacție întrecerea socialistă între întreprinderi la absorbția de fonduri europene. Și ar fi apreciat, cu siguranță, și austeritatea fiscală, respectiv criteriile de la Maastricht. El până la urmă le-a respectat, a adus datoria la zero.

Ceea ce este totuși greu de spus e cum s-ar fi numit trioul Ceaușescu – Merkel – Macron. Dar poate că nici asta nu contează, important e că Ceaușescu ar fi acuzat piețele pentru creșterea costurilor de împrumut ale statelor. Ar fi tunat împotriva speculanților „short selling” și CDS-urilor, spunând că imperialismul se află într-un stadiu nou în care capitalul financiar-bancar a devenit forma principală de dominație și asuprire a popoarelor.

Fără a uita să sublinieze că, pentru depășirea crizei și a problemelor economice financiare, imperialismul, monopolurile și capitalul financiar internațional recurg la vechile practici de a pune toate greutățile pe umerii celor săraci.

Dar dacă dezvăluim ce ar fi prețuit Ceaușescu în Europa Unită trebuie neapărat menționat și faptul că, deși n-a mai apucat să vadă rezultatul, a pus un umăr hotărâtor la proiectul european. După 1960, generalul Charles de Gaulle a dus o adevărată campanie pentru paneuropenism. Franța părăsește NATO și precursorul lui Macron vizitează Bucureștiul, Moscova și Varșovia. Iar predecesorul Angelei Merkel – Willy Brandt – începe politica de deschidere spre est încheind tratate cu URSS, Polonia, RDG și Cehoslovacia. Ei, aici intervine rolul decisiv al lui Ceaușescu, de ctitor din umbră al contrucției europene. El a susținut în 1966 ceea ce a sugerat președintele francez de Gaulle la Moscova: statele europene să coopereze „într-un cor comun al unor puteri egale”.

Iată dovada peremptorie a atașamentului și devotamentului lui Ceaușescu față de Uniunea Europeană, care arată că Merkel – Macron reprezintă o formulă incompletă în absența geniului din Carpați. Singurele disensiuni în troică ar fi putut interveni doar când Ceaușescu ar fi zis: „Tovarăși vrem să construim socialismul, nu statul asistențial. Tovarășul John Maynard Keynes se face vinovat de deviaționism”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *