Cât de caldă e Portugalia? Temperatura medie în ianuarie este de 10 grade, dar în sens figurat, e ca pâinea caldă. După cum tot spun „Pursuit” și alte publicații avizate, este o destinație excelentă. Numărul turiștilor a crescut anul trecut cu 22%, numai din SUA, scrie Troy Patterson, într-un articol pentru Bloomberg – apărut pe 6 ianuarie.

Astfel, este cel mai potrivit moment să vă familiarizați cu celebra băutură națională a țării, vinul fortifiat numit porto. Poate credeți că e ultima șansă, plictisitoare, de a bea ceva după o masă de înaltă clasă (oferta unui chelner insistent, care vrea să vă mai vândă ceva scump). Poate chiar l-ați încercat și v-ați gândit că e atât de grețos de dulce, încât nu e de mirare că se vinde în porții cât un degetar. Dar acum este momentul oficial să dați portoului o nouă șansă.

Dacă xeresul Spaniei este ca un vin mai percutant, produsul Portugaliei – denumit după orașul Porto – are un gust de vin mai amplu. Fortifiat cu brandy (de obicei până la o concentrație de alcool de 20%) și (ideal) îmbătrânit în butoi de lemn, portoul se mândrește cu o profunzime a aromei care inspiră nostalgie. Mai ales când stați la gura sobei, în timp ce afară suflă un vânt rece, sau când un vin pe care îl adorați a fost băut până la drojdie și nu se mai găsește pe piață

Aura nostalgică din jurul portoului este accentuată de faptul că principalii săi consumatori sunt pe ducă. Vânzările mai slabe în întreaga lume sugerează că e ceva adevărat în clișeul potrivit căruia categoria demografică specifică portoului este formată din mătuși nemăritate, membri ai cluburilor masculine mucegăite și personajele din romanele lui Thackeray. Însă explozia turismului prevestește o cotitură. O nouă generație de fani ai portoului țopăie spre Lisabona, așteptând să iasă la lumină.

Cele trei stiluri de porto pe care probabil le veți întâlni sunt ruby (roșu), tawny (maroniu) și late-bottled vintage (vechi, îmbuteliat târziu). Ruby, cel mai ieftin și cel mai strălucitor, este cel mai bun ca bază pentru punciuri și cocteiluri. Tawny, îmbătrânit până la o aromă blândă de nuci, se degustă cel mai bine ca vin de desert (așa spune tradiția; de fapt, un tawny Graham de 20 de ani este minunat ca băutură pentru happy hour, mai ales alături de o gustare mixtă servită la hotelul Four Seasons). Pe de altă parte, recoltele vechi îmbuteliate târziu – din struguri culeși într-un anumit an, apoi îmbătrânite între patru și șase ani – se disting prin nuanța consistentă. Încercați un Taylor Fladgate LBV din 2003 ca încununare a unei mese într-un restaurant specializat în biftecuri.

Portoul vechi îmbuteliat târziu nu trebuie confundat cu cel vechi, iar acesta din urmă cu nimic altceva. Portoul vechi se face din cei mai buni struguri din anul respectiv, dar nu toate recoltele sunt declarate bune pentru învechit în fiecare an. Ca să nu existe confuzii, consultați lista de prețuri: acesta este cel mai rafinat stil, cu lăzi selecționate la preț de 1.500 de dolari sau mai mult, la licitații, și sticle începând de la 250 de dolari în restaurante. Cei pasionați cu adevărat de portoul vechi țin minte anii cu recolte excelente mai bine decât propriul CNP; aceștia consideră sticlele din 1927 de o calitate comparabilă cu performanțele din același an ale echipei New York Yankees.

Ei știu și cum să servească elixirul bogat într-un fel care nu lasă sedimente pe dinți. Unii somelieri fac șmecherii cu tifon la decantare. Experții în etichetă insistă ca decantorul să fie dat mai departe spre stânga, la masă. Și oricine poate vedea că decantoarele cele mai tari sunt cele cu baza largă, făcute pentru nave, ca să se legene pe mări agitate. Iar dacă tradițional se bea dintr-un pahar anume pentru porto, nu strâmbați din nas la un pahar cu gura mai largă – mai degrabă băgați-vă nasul în el și inspirați aromele – de exemplu ale unui tawny de 20 de ani de la Dow.

Există și moduri plăcute de a bea porto care sunt mai informale, chiar dacă nu neapărat mai puțin rituale. Porto Tonico, popular în Franța și Belgia, implică amestecul unui alt stil – portoul alb, fermentat din struguri albi – cu apă tonică, pentru un pahar înalt dat ușor peste cap înainte de masă.

În SUA, comunitatea cocteilurilor meseriașe a făcut ore suplimentare ca să țină portoul în viață, incluzându-l în combinații noi și variațiuni ale băuturilor vechi.

Dacă intraţi în apreciatul bar Clover Club din Brooklyn, ca să comandaţi un Port of Call, calendarul arată începutul lui ianuarie, dar în pahar va fi tot Crăciunul, cu amestecul și condimentele în care intră plantele din gin, accentul siropului de scorțișoară și sosul dintr-o picătură de dulceață de merișoare pentru efectul festiv.

Apoi e bine să-i cereţi barmanului să prepare un Suburban, un cocteil din secolul al XIX-lea cu porto, numit aşa după o cursă de cai de rasă. Chiar dacă băutura asta are de câștigat din mici variațiuni – barmanul adaugă un strop dulce de benedictină la rețeta de bază de mai jos – nu trebuie tratată neserios. Întunecată și grea ca mahonul masiv lustruit, ea amintește cel mai bine de un club masculin. E recomandată pentru „capac”, în parte fiindcă e anestezică și adoarme – eventual ca să visați o renaștere a portoului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *