În mass-media românească s-a statornicit ideea că investitorii la bursă sunt un fel de jucători la cazinou.

Dependenți de adrenalină, aceștia nu ar face decât să parieze sume imense la voia hazardului, dornici de îmbogățire, pe principiul “ori la bal, ori la spital”.

Nimic mai fals. Investițiile la bursă reprezintă muncă și pricepere, nu pariuri de tripou.

Investitorii profesioniști, fie ei individuali sau instituționali, studiază și monitorizeaza cu cea mai mare atenție evoluția și activitatea companiilor listate, pentru a le înțelege potențialul de succes în business.

În acest fel, ei prestează un serviciu de cea mai mare importantă pentru sănătatea economiei, respectiv selectează pentru finanțare acele companii care se achită cel mai bine de datoria de a satisface preferințele și nevoile consumatorilor.

Pentru că profitabilitatea și aprecierea acțiunilor unei firme de aici provin, în economia de piață: de la capacitatea de a satisface clienții.

Pe lângă asta, profesioniștii administrării activelor le oferă și neprofesioniștilor șansa de a profita de expertiza lor.

Prin intermediul fondurilor mutuale, cu ajutorul cărora oricine poate căpăta acces, cu costuri și riscuri rezonabile, la un “coș” de acțiuni și obligațiuni din piață fără bătaia de cap de a le cumpără direct.

Poate că ziariștii ar ști aceste lucruri dacă grupurile media unde lucrează ar fi listate la bursă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *