Spania e ocupată cu Catalonia, fiindcă dacă n-ar fi cu siguranţă s-ar repune pe tapet chestiunea avortului. Dar nu-i nicio problemă pentru că belgienii, unde s-a refugiat liderul catalan Carles Puigdemont au extins eutanasia la copii. Aşadar, o persoană venită pe lume la Madrid se poate muta la Bruxelles – unde-i sediul Comisiei Europene – ca să-şi pună capăt zilelor. Este vreo coerenţă în politica comunitară?

Nu e, însă poate că se perpetuează principiul cine nu-i cu noi n-are decât să se sinucidă. E fascism? Cam seamănă. Te naşti în Spania. Nu-ţi convine, te muţi în Belgia. Şi nu mai ucid organismele paramilitare indezirabilii, ci, ajunşi la un nivel superior de conştiinţă, se omoară singuri. Pe modelul acesta de funcţionare nu va veni niciun chinez în Europa. E deprimant. În China e viaţă…

Dar apropo de chinezi. Nostradamus a spus cine va cuceri lumea: rasa galbenă. Iar Adam Smith a arătat cum: principala condiţie pentru prosperitatea unei ţări e creşterea populaţiei. China, în 1950, avea 560 de milioane de locuitori şi se găsea departe pe scara bogăţiei. Acum, cu 1,35 miliarde a depăşit – după PIB – toate ţările UE şi ţinteşte fotoliul de lider al Statelor Unite.

Ca o adăugire la postulatul lui Smith, populaţia şi economia unei ţări pot creşte pe seama sporului natural, însă şi artificial – pe baza “adopţiilor”. Cea mai bună dovadă că aşa stau lucrurile e că UE, conştientă de modelul său deprimant, a integrat, în 1973, Irlanda, stat care avea o rată a fertilităţii (copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii) dublă faţă de media UE: 3,7. Iar în 1981 şi 1986, când rata scădea la 1,5, venea rândul aderării Greciei, Spaniei şi Portugaliei – ţări în care femeile aduceau pe lume doi copii.

Fireşte că valurile de extindere au conferit conducătorilor Vestului suficient răgaz pentru a elabora o strategie demografică şi trecerea de la o dezvoltare extensivă la una intensivă, dar ei au preferat, mai departe, să birocratizeze şi să hiperfiscalizeze Uniunea. În loc să creeze o piaţă unică, aşa cum visa Winston Churchill. Ba, traiul subvenţionat i-a făcut pe spanioli şi greci să ajungă din frunte la coada ratei fertilităţii. Cum mai poate lupta UE cu China dacă are milioane de pensionari şi asistaţi social? Foarte simplu, printr-o nouă transfuzie de sânge tânăr.

Hitler vorbea în Mein Kampf de spaţiul vital, dar ideea nu-i aparţine lui, ci lui Karl Haushofer, liderul şcolii germane de geopolitică. Acesta aprecia că geografia lumii s-a configurat sub forma unor pan-organisme: Pan-Europa, Eurafrica (zona mediteraneeană şi nordul Africii), ce urma să intre sub controlul Pan-Europei, Pan-Rusia, Pan-Pacific, Pan-America şi Pan-Islam. Cum Marea Britanie şi SUA dominau lumea occidentală, Haushofer considera că doar o alianţă cu Rusia îi putea asigura Germaniei supravieţuirea ca mare putere.

UE seamănă frapant cu “schiţa” lui Haushofer. Germania a devenit liderul Pan-Europei, controlează bazinul mediteraneean şi şi-a asigurat spaţiul vital în Europa de Est. Ce urmează? După integrarea instalatorului polonez, a zidarului român şi a grădinarul bulgar vine rândul extinderii în nordul Africii, unde s-a bătut germanul Rommel cu englezul Montgomery. Iar imperiul acestuia din urmă, Marea Britanie, cu tot cu Commowealth, n-are decât să iasă din Uniunea Europeană, pentru că-i din altă lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *