La jumătatea lunii martie a acestui an am scris în Revista Capital un articol numit “Spirala prețuri-salarii poate provoca o nouă bulă imobiliară”. Între timp îngrijorările privind dinamica prețurilor imobilelor s-au strecurat și în discursurile oficialilor.

Dar mai important este nu doar de a discuta de un bubble în desfășurare, ci cum ar putea fi acesta combătut.

În articolul menționat se spunea: Banca centrală ar trebui să imprime un trend crescător dobânzilor şi să bonifice mai bine rezervele minime obligatorii, ca să se ofere mai multe resurse pentru credit şi să se constituie avantaje la nivel de cost pentru ca preţul împrumuturilor să nu se modifice.

Mai mult, e indicat, la nivelul creditului neguvernamental, ca acesta să avanseze doar în paralel cu economisirea. Adică, majorarea veniturilor e necesar să fie stimulată să se transfere iniţial în economii, nu direct în proprietate, cum se profilează actuala tendinţă, care induce riscul să dezechilibreze secvenţa economică.

Banca centrală poate combate trendul de cumpărare a proprietăţilor, care, ulterior, ar face obiectul taxării, în situaţia unor majorări salariale lipsite de sustenabilitate pe termen lung. Fiindcă, în lipsa unor economisiri suplimentare, cu credit s-ar putea achiziţiona nişte imobile ce vor fi achitate în două decenii, timp în care e puţin probabil ca veniturile rupte de productivitate să nu provoace dereglări contextului macroeconomic.

Pe termen scurt, poate avea loc o mărire a salariilor şi să crească nivelul de taxare al proprietăţii, însă, pe termen lung, urmează să se producă o nouă bulă imobiliară, concluziona analiza.

Iar o altă precizare ce merită făcută în plin suprarealism economic manifestat legislativ este aceea că rambursarea creditelor imobiliare nu se face în clădiri, ci în bani. Băncile comerciale sunt niște intermediari între creditor (deponent) și debitor.

În cazul unei bănci de investiții sau islamice, care devin partener de afaceri cu debitorul, lucrurile stau un pic altfel. Dar, în cazul de față, discutăm de bănci cu rol de intermediar. Instituții ce suplinesc, pentru o anumită perioadă necesarul de finanțare al debitorului.

Deci, banca nu are niciun interes să intre în posesia bunului cumpărat de debitor. De altfel, când băncile fac analiza de risc de credit a debitorului se axează pe capacitatea de plată a acestuia. Nu analizează potențiala evoluție a prețului activului imobiliar, în următorii 20 – 30 de ani, pe cât se derulează finanțarea. Pentru că banca nu este interesată să intre în posesia activului care colateralizează împrumutul.

O asemenea preocupare ar schimba, practic, profilul de business al băncii, aceasta devenind din intermediar financiar, investitor pe piața imobiliară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *