Democrații spun că Donald Trump, deși a primit mai multe voturi de la electori decât Hillary Clinton, a obținut mai puține din partea poporului american.

Ei consideră Colegiul Electoral un sistem depășit și antidemocratic și că toți cetățenii Statelor Unite trebuie să aibă garanția că votul lor contează. 

Dar, în vreme ce democrații contestă actualul sistem de vot, în țările europene, prin preajma alegerilor, se fac auzite voci, în special din dreapta spectrului politic, potrivit cărora una dintre cauzele înapoierii ar fi votul universal.

Se spune că ajung să voteze prea multe persoane lipsite de educație și cultură politică, care, în plus, cel mai adesea, sunt dependente de bani de la stat, sub diverse forme, de la ajutoare sociale la pensii.

În consecință, acești alegători îi votează pe cei mai populiști politicieni, blocând dezvoltarea și modernizarea statelor. Ca soluție, se propun diferite forme de selecție. Unii vor de-a dreptul revenirea la votul cenzitar: să nu voteze decât cei cu un anumit nivel de venituri și de avere.

Alții, mai subtili, propun stabilirea unui prag minim de educație pentru acordarea dreptului de vot.

Statele Unite reprezintă unul dintre puținele locuri care se mai bazează pe discernământul unor electori, cu un grad ridicat de educație.

În timpul mandatelor democratului Barack Obama, redistribuirea în America, la fel ca în Europa, s-a făcut de la bogați și clasa mijlocie, către cele mai sărace persoane. Ceea ce făcut ca în realocarea resurselor să nu apară absolut niciun criteriu de performanță. Cu alte cuvinte, nu există garanția că banii oferiți sunt folosiți pentru ca societatea să se dezvolte. Ca acest lucru să se producă ar fi trebuit ca alocările să treacă prin middle class. Și astfel s-ar fi încurajat, în SUA, dar și în UE, activitatea economică, diviziunea muncii, piețele, schimbul. 

Cam acest lucru l-au înțeles că trebuie făcut electorii care au optat pentru Trump. În contextul în care democrații militează exact pentru ceea ce desfidă Aristotel, dar susține Platon: Marea deficiență a democrație este că dacă suntem egali dintr-un punct de vedere ajungem să fim din toate.

De fapt, totul se reduce la o încercare a republicanilor de a repune în prim plan clasa mijlocie și performanța în contrapondere cu intenția democraților și a UE de a manipula electoratul cu ajutoare populiste pentru a-și păstra la dispoziție resurse bugetare, pe care să le manevreze discreționar. 

Fondatorii Americii, care au gândit acest sistem de vot, și-au dat seama că astfel pot fi corectate “accidentele” democratice și pus în prim plan dinamismul middle class. Asta fiindcă viteza unei turme de bivoli e cea cu care se deplasează cel mai nevolnic dintre ei.

Părinții constituționali ai SUA au sesizat că nu te poți dezvolta fără o pătură medie, de unde să-și extragă membri elita. Nepromovarea valorilor reale și chiar inhibarea lor nu-ți permite creșterea nici măcar în plan demografic. America încă nu are problemele Europei cu majorarea vârstei de pensionare în paralel cu mărirea șomajului în rândul tinerilor, dar mergând pe “soluțiile” democraților le poate avea. Tinerii europeni stau educațional mai prost decât generațiile anterioare, dar și psihic. Sunt victimele votului universal direct, ce impune viteza de deplasare a turmei de bivoli. La fel dorește și SUA să ajungă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *