În perioada interbelică, atunci când activitatea era mai puțin reglementată, cine făcea erori de management era taxat drastic de piață. De unde se vede că mentalitatea și spiritul antreprenorial alcătuiau la vremea respectivă un mix care se apropia mult de nivelul de conștiință ce e necesar să existe.

Revenind la timpurile noastre, când conștiința se observă că nu se ridică la nivelul acumulărilor materiale, “deficitul”  este compensat de prevederi legislative. Dar problema e că, la noi, legislația nu urmărește să echilibreze în mod real acest decalaj, ci se mărginește la încasarea de amenzi și taxe. Pe care antreprenorii le achită fără să-și modifice atitudinea.

În mod firesc, legislația ar trebui să oprească o activitate dăunătoare să se mai desfășoare, nu să facă comerț cu indulgențe. Fiindcă, reiterez, în momentul de față activitatea de încasare a impozitelor prevalează, în loc să fie subsecventă.

Cu alte cuvinte, nu interesează pe nimeni dacă economia stagnează, antreprenorii se decapitalizează și renunță la locurile de muncă, ci doar câți bani se strâng la buget. Cu precizarea că legătura între legile ce se rezumă la încasarea unor taxe și lipsa schimbărilor la nivelul conștiinței este făcută de corupție.

E clar că nu prin amenzi trebuie guvernat, ci inteligent, cu ochii spre economia de piață. Și că-i nevoie ca mixul de politici să permită atingerea unei situații în care conștiința și mentalitatea dictează asupra bunăstării, nu activitățile speculative.

Dar în loc ca guvernul să-și organizeze sistemul de impuneri în așa fel încât să le poată administra eficient, cheltuiește o cantitate apreciabilă de resurse pentru ca inspectorii să „descindă“ din mașinile inscripționate cu ANAF Antifraudă.

Și acest fapt, e cel mai bun argument că oamenii abilitați cu colectarea impozitelor par a fi mai mult angajați ai instituțiilor “de forță“ decât economiști.

O modificarea a filosofiei ar trebui să plece de la realitatea că diversele domenii economice utilizează diferit activele. Unele folosesc mai mult forța de muncă, altele utilajele. A le uniformiza fiscal e ca și cum s-ar porni de la premisa că toată lumea vinde benzină și trebuie să colecteze accize pentru stat.

Iar cei ce apreciază că ANAF e o instituție absolut necesară la dimensiunile actuale sunt susținători ai demnitarilor cu coloană de  escortă și antemergători pe motocicletă.

Și pentru că s-a tot vorbit de asta în ultima perioadă și eu am scris de atâtea ori încât mi s-a urât, rezolvarea se numește impozit forfetar.

Așa cum la Istanbul se plătește o taxă, după care vânzătorii se pot târgui cum doresc cu clienții în magazine, la fel pot face și antreprenorii români cât business vor, fără să le pese că sunt prinși că nu-au tăiat bon fiscal sau bilet de intrare, câtă vreme achită o taxă fixă.

După care, dacă firmele plătesc taxa forfetară ce nevoie mai au să depună bilanț? De ce trebuie să se cheme SRL? Și de ce e obligatoriu să aibă contabil? Contabilii au devenit importanți fiindcă i-a fost frică statului să nu fie furat, motiv pentru care a făcut “prohibită” flexibilitatea prețurilor și a complicat cadrul fiscal.

Din câte se vede, modelul german de fiscalitate nu se potrivește deloc României, ci mai degrabă cel turcesc, care e mult mai liberal decât “liberala” Uniune Europeană.

E natural ca un stat să nu perceapă un impozit procentual pe profit, căci nu e părtaș la business, ci o taxă fixă de funcționare.

Apoi, după ce agentul economic o achită, face ce vrea el. Se târguiește ”ca la piață” în propriul magazin, primește câți clienți vor să-i calce pragul în club, fără să-i fie teamă că îi va fi activitatea întreruptă din cauză că n-a tăiat bon. Totul e ca statul să guverneze inteligent, ca un capitalist, nu prin amenzi, ca un milițian.   

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *