Cei care vor să vină în centru să se gândească de două ori sau să apeleze la autobuz. Ce se poate spune însă dacă 10-20 de persoane urmează îndemnul și una singură continuă să meargă cu o mașină cât un autobuz? Automobil euro 6, dar mare, care face ca degeaba să-și lase cei 10-20 de oameni mașinile mici acasă și să meargă cu transportul în comun.

Haideți să revedem: Bianchi, Cube, Merida, Giant, Scott, Brompton, sau chiar Peugeot, Harley-Davidson şi KTM. Cu sau fără componente Shimano. Tot mai multă lume circulă cu bicicleta prin Bucureşti. Ceea ce nu-i un lucru rău. La Amsterdam sau Copenhaga politicienii şi oamenii de afaceri utilizează frecvent acest mijloc de locomoţie.

Dar nu şi cei din România. Pentru că spaţiile lăsate de maşinile mici, ce au fost înlocuite cu bicicletele și trotinetele, se ocupă cu maşini mari, de statut, care la momentul apariţiei lor se numeau “de teren”. Acestea sunt expresia potenţei financiare a unor posesori de automobile 4 X 4 care ar vrea s-o inducă şi pe cea intelectuală.

Din păcate, în ciuda proliferării autovehiculelor cu gabarit mare, care se doresc a fi exponentele unor indivizi cu putere financiară şi intelectuală, observăm că această forţă nu se materializează în niciun fel din punctul de vedere al expertizei politice şi economice.

Aşadar, putem considera reperele din momentul de faţă ca fiind reale sau induse? Iar dacă nu-s reale, în ce măsură pot ele să genereze credibilitate? Rezultatele obţinute până acum converg către această dilemă. Ierarhizarea societăţii nu ţine cont de valoare, ba chiar promovează non-valoarea şi atunci nu se poate bucura de încredere.

Repet ce am zis cu altă ocazie. În Capitală vor ajunge să circule doar maşini „de statut”. Adică, la fel ca în Evul Mediu când baronii erau recunoscuţi după hainele lor acum vor avea privilegiul de a nu fi deranjaţi de hârburi pe şosele, independent de calităţile, talentele, caracterul sau morala lor.

Bucureştiul nu va mai beneficia de alt tratamentul decât acela pe care nobilimea îl aplică iobagilor din provincie. Cel puţin cam aşa ar arăta declaraţiile, cine nu e în stare să-şi ia maşină de statut să folosească transportul public în comun, ceea ce ar sugera că mersul cu maşina privată nu mai e un drept, ci un privilegiu, după cum se observa în societăţile precapitaliste.

Da, numai că în acest fel cei care s-au refugiat de pe fiefurile baronilor locali în București, vor pleca mai departe, în Occident, și vor lua cu ei mulți localnici, cu vârste din ce în ce mai mici.

Chiar așa dacă metropola României şi patria, în general, e asaltată de legi care nu conţin norma morală, ce maşini cred legiuitorii că-şi cumpără românul mediu? Unele de care să nu-i pară rău când părăsește țara alungat de actele normative cu defect. Şi atunci ce vor face autorităţile? Se vor uita cum ruginesc pe spaţiul public maşinile pe care le-ar fi vrut taxate. Eventual le vor ridica pe cele pe care proprietarii fugăriţi de legislaţia din România le-au abandonat numai ca să fac deranj, să arate că nu-i mai interesează nici mândra țară, nici Programul Rabla.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *