Marea Britanie nu are o problemă de neconcordanță între nivelul fiscalității și cel al infrastructurii oferite. De asemenea, participarea la diviziunea europeană a muncii îi oferă o poziție solidă în negocierile cu UE prin prisma direcțiilor de integrare pe piața comună.

Iar avantajul comparativ în afara echilibrului taxe – infrastructură vine și din politica monetară, care încearcă să determine capitalul să nu părăsească regatul insular.

Din câte se observă, nu Londra trebuie să se adapteze la “realitățile” europene, ci Bruxelles-ul. Uniunea Europeană n-are niciun interes să tulbure diviziunea actuală și va fi constrânsă să încerce realizarea unei concordanțe impozitare – infrastructură, secondată de o echilibrare din punct de vedere monetar.

Încă un aspect important, cifrele de afaceri din UK și UE sunt similare, însă întinderea nu e în avantajul Uniunii. Deși deține un spațiu mai mare,  productivitatea nu e uniformizată. Uniunea Europeană se confruntă cu un politic care acționează discreționar, ceea ce afectează deciziile economice. În timp ce, în regat, discreționarismul se manifestă minimal, doar prin intermediul politicii monetare, nu prin politică și legislație ca în UE. Acesta fapt merită subliniat pentru a evidenția ce slăbește Uniunea Europeană ca organism.

Și totuși, în aceste circumstanțe, poate apărea întrebarea de ce dacă lucrurile stau atât de bine pentru supușii reginei Elisabeta a II-a, lira sterlină a pierdut teren față de euro? Răspunsul este: pentru că evoluția monedei britanice nu are legătură cu fundamentele, ci cu emoția. Propaganda Uniunii Europene, poziția inițială a Germaniei în defavoarea unui Brexit amabil, a constituit motivul pentru deprecierea “pound”-ului dincolo de limitele firești. Dar, în paralel cu schimbarea modului în care negociază Regatul Unit cu UE se observă că nervozitatea se estompează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *