Misterele Revoluției ne urmăresc la trei cincinale de la producerea ei, chiar și după ce fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, a declarat că a fost mai mult o Loviluție: “o lovitură militară de stat reușită parțial”.

Sigur că una dintre enigmele ce continuă să rămână pe lista de “nedeslușite” este dacă au fost sau nu chemați rușii pe 23 decembrie 1989.

Dar întrebarea este: De ce să fi fost chemați rușii? Ei erau deja aici și dețineau principalele pârghii în stat.

Alexandru Bârlădeanu conducea Senatul. El a lucrat în anii ’40 la Institutul de Cercetări Economice de la Moscova și a fost membru CC al PMR pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ion Iliescu, trimis de Ana Pauker să studieze ingineria la Moscova și apoi numit prim-secretar CC al UTC, a devenit Președintele României.

Generalul Militaru, absolvent al Academiei Militare “Frunze” din URSS și trecut în rezervă în 1978 după ce a fost desconspirat ca spion GRU, era în fruntea Armatei.

Generalul Caraman, ce a organizat celebra rețea care a sustras documente din Cartierul General al NATO în anii ‘60 și care a fost decorat de KGB, a primit șefia SIE.

Generalul Vasile Ionel, cel care a absolvit Academia Militară de Artilerie și Rachete a URSS și a fost trecut și el în rezervă de Ceaușescu după povestea cu Dosarul agenților GRU în România “Corbii”, a fost reactivat în 1989 ca șef al Marelui Stat Major și apoi a fost numit șef al administrației prezidențiale.

Așadar, ce nevoie aveau rușii să intre aici cu trupe și să consume inutil resurse?

Mai ales că tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică încheiat imediat după Revoluție stipula că nu ne putem alia cu alții fără acordul lor.

Noroc că s-a destrămat la timp URSS. Dar era să se întâmple cam la fel cu tratatul cu Rusia, când  Evgheni Primakov s-a deplasat la București, însă Iliescu n-a avut curajul să facă pasul decisiv ca urmare a presiunilor dinainte de alegeri.

Iar faptul că “modelul” rusesc a ghidat îndeaproape România și n-a fost nevoie de o prezență “la vedere” aici se observă și pe partea economică.

Nu ne-am vândut țara occidentalilor, exact așa cum a procedat și Moscova, după care ne-am creat capitaliștii cu ajutorul programului de privatizare în masă.

Exact prin intermediul cuponiadei și-au “produs” și rușii oligarhii. Iar după ce i-au pus în poziții-cheie au dat voie și la ceva-ceva investiții străine să intre, dar care au jucat după regulile oligarhilor.

Nu vi se pare că seamănă până la confuzie cele două “scheme”? La ei capitaliștii s-au numit Deripaska și Usmanov, la noi Patriciu și Vântu…

Revenind la confuzia dintre Revoluție și Loviluție de la început, trebui menționat că nu doar momentul inițial a fost militar, ci și ce a urmat. Minerii care au “dezmembrat” fenomenul Piața Universității au fost cazați în unități militare și tot acolo au fost duși protestatarii culeși de pe stradă.

Golaniada a arătat, printre altele, că poporul român are o repulsie nativă față de ruși și că rusofilă a fost doar atitudinea conducătorilor care au preluat țara în 1989.

În anii 2000, cei care au luat puterea – prin prisma bogăției acumulate – nu s-au mai raportat la Moscova, ci la Paris. Așa ne-am întors cu fața dinspre Rusia spre Uniunea Europeană, cu mențiunea că fără sprijinul marelui prieten și promotor Jacques Chirac acest fapt n-ar fi fost posibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *